Un film spaniol lansat în 2025 readuce în discuție una dintre cele mai dureroase moșteniri ale epidemiei HIV: stigma socială și tăcerea care au marcat viețile bolnavilor și ale familiilor lor, chiar și la mulți ani după vârful epidemiei. "Romería", regizat de Carla Simón, este o producție semi-autobiografică ce urmărește povestea Marinei, o tânără de 18 ani care încearcă să reconstituie viețile părinților biologici, ambii decedați din cauza HIV.
Acțiunea este plasată la începutul anilor 2000, pe coasta Galiciei, și nu se concentrează pe boală ca atare, ci pe urmele invizibile pe care le lasă: secretele de familie, rușinea transmisă din generație în generație, absența oricărei narațiuni oficiale sau familiale despre ceea ce s-a întâmplat. Filmul devine astfel un document emoțional despre cum bolile stigmatizate continuă să modeleze identități și relații cu mult după ce criza acută a trecut.
Pentru profesioniștii din sănătate, mesajul este familiar, dar merită repetat: stigma nu dispare odată cu boala sau cu accesul la tratament. Pacienții cu HIV — și familiile lor — poartă adesea poveri psihosociale care nu apar în nicio consultație. Filmul ridică întrebări pertinente despre cum sistemele de sănătate și societatea în ansamblu gestionează memoria epidemiilor și recunosc suferința celor afectați.
"Romería" este, în egală măsură, un omagiu adus celor pierduți și un îndemn la reflecție pentru cei care lucrează astăzi în îngrijirea pacienților cu boli stigmatizate. O vizionare valoroasă pentru oricine vrea să înțeleagă dimensiunea umană a medicinei dincolo de protocoale.
