Un studiu longitudinal care a urmărit aproape 800 de persoane pe parcursul a șaisprezece ani arată că nivelurile de vitamina D măsurate la vârsta de 30–40 de ani sunt asociate cu cantitatea de proteină tau depusă în creier la vârste înaintate. Cu cât vitamina D era mai scăzută în tinerețe, cu atât acumularea de tau a fost mai mare ulterior — iar tau este unul dintre biomarkerii centrali ai demenței.
Participanții au fost evaluați periodic, iar la finalul perioadei de urmărire li s-au efectuat investigații imagistice și analize de lichid cefalorahidian pentru a cuantifica nivelurile de tau. Asocierea a persistat chiar și după ajustarea pentru factori confundanți precum educația, activitatea fizică, obezitatea și alți parametri metabolici, ceea ce sugerează o legătură independentă între vitamina D și sănătatea cerebrală pe termen lung.
Pentru medicul de familie sau internist, mesajul practic este că fereastra de oportunitate pentru prevenție ar putea fi mult mai devreme decât se credea. Nu la 65 de ani, ci la 35–45 de ani, nivelul vitaminei D ar putea conta cu adevărat pentru traiectoria cognitivă a pacientului. Dozarea și corecția deficitului la vârsta mijlocie merită luate în considerare ca strategie preventivă.
Autorii subliniază că studiul este observațional și nu demonstrează cauzalitate directă. Sunt necesare trialuri clinice randomizate care să testeze dacă suplimentarea cu vitamina D în decadele a patra și a cincea de viață reduce efectiv acumularea de tau și riscul de demență.
