Un articol de tip „Personal View" publicat recent atrage atenția asupra unui fenomen pe care mulți clinicieni îl intuiesc, dar care acum capătă și o bază epidemiologică solidă: granița dintre sepsis și bolile infecțioase endemice sau emergente devine din ce în ce mai neclară. Studiile despre povara globală a sepsisului confirmă că 85% din cazuri și decese apar în țări cu venituri mici și medii — cifră care schimbă perspectiva asupra modului în care gestionăm aceste entități la nivel mondial.
Concret, definiția clasică a sepsisului — răspuns gazdă dezreglat la infecție, cu disfuncție organică amenințătoare de viață — se suprapune tot mai mult cu tabloul clinic al unor boli ca Ebola, dengue sau alte infecții emergente. Această convergență nu este doar academică: ridică întrebări practice despre cum recunoaștem, clasificăm și tratăm pacientul critic infectat, mai ales în contexte cu resurse limitate.
Pentru medicul practician, mesajul este clar: a trata sepsisul ca pe o entitate complet separată de bolile infecțioase majore înseamnă a rata o parte din imagine. Abordările de diagnostic și management ar trebui să țină cont de contextul epidemiologic local, de agentul patogen probabil și de mecanismele comune de disfuncție organică, indiferent de etiologie.
Autorii pledează pentru o regândire conceptuală și clinică a acestor categorii, cu implicații directe asupra protocoalelor de răspuns la epidemii, alocării resurselor și formării personalului medical în zonele cu risc crescut.
