Un studiu publicat în New England Journal of Medicine aduce în discuție o opțiune terapeutică neașteptată pentru cancerul de prostată local avansat: plasturii transdermici cu estradiol. Deși pare contraintuitiv să folosești un estrogen în tratamentul unui cancer hormono-dependent, datele arată că această abordare poate concura serios cu terapia de privare androgenică clasică.
Studiul a evaluat eficacitatea și profilul de siguranță al estradiolului administrat transdermic comparativ cu agoniștii de GnRH — medicamentele standard de castrare chimică. Rezultatele privind controlul PSA și suprimarea testosteronului au fost comparabile, însă diferența importantă apare la efectele adverse: plasturii evită sau reduc semnificativ bufeurile, pierderea de masă osoasă și efectele metabolice negative asociate castrării androgene. Tromboembolismul, un risc clasic al estrogenilor orali, este diminuat considerabil prin administrarea transdermică, care ocolește primul pasaj hepatic.
Pentru oncologul urolog sau pentru medicul de familie care urmărește acești pacienți, informația este relevantă mai ales în contextul în care efectele secundare ale terapiei de privare androgenică reprezintă o problemă reală de calitate a vieții. Mulți pacienți renunță la tratament sau dezvoltă complicații cardiovasculare și osteoporotice pe termen lung. O alternativă cu profil de tolerabilitate mai bun, la costuri reduse, merită discutată serios.
Deși nu este încă o schimbare de paradigmă în ghiduri, studiul readuce estradiolul transdermic pe agenda oncologiei urologice și deschide calea unor protocoale de tratament mai personalizate, adaptate comorbidităților fiecărui pacient.
