Terapia de resincronizare cardiacă (CRT) a împlinit trei decenii de existență — și e greu să ne imaginăm astăzi cardiologia insuficienței cardiace fără ea. Un comentariu publicat recent face bilanțul acestui parcurs remarcabil: de la observația că blocul de ramură stângă (BRS) dereglează sincronismul contracției ventriculare, până la implantarea de rutină a dispozitivelor biventriculare la mii de pacienți anual.
Totul a pornit de la o constatare aparent simplă: BRS nu e un simplu traseu ECG anormal, ci o cauză reală de disfuncție miocardică. Adăugarea unui electrod pe peretele liber al ventriculului stâng, combinat cu cel din ventriculul drept, a permis „resincronizarea" contracției și a adus îmbunătățiri dramatice — fracție de ejecție crescută, simptome ameliorate, spitalizări reduse și, cel mai important, supraviețuire prelungită. Studiile clinice mari din anii 2000 au transformat această tehnică dintr-o curiozitate într-un standard de îngrijire.
Pentru cardiologul practician, CRT rămâne una dintre puținele terapii din insuficiența cardiacă cu efect demonstrat atât pe simptome, cât și pe mortalitate. Selecția corectă a pacienților — QRS larg, morfologie de BRS, fracție de ejecție a ventriculului stâng redusă — este esențială; nu toți pacienții cu insuficiență cardiacă beneficiază în egală măsură.
Comentariul privește și spre viitor: evoluția spre sisteme fără electrod în ventriculul stâng, stimularea fasciculului His sau a ramului stâng și integrarea inteligenței artificiale în optimizarea programării dispozitivelor sunt direcțiile care vor defini următorii treizeci de ani ai acestei terapii.
