Un studiu dedicat persoanelor de peste 90 de ani arată că riscul de demență rămâne ridicat chiar și la această vârstă înaintată și că este puternic influențat de sex, rasă și genetică. Femeile și participanții de culoare au prezentat riscuri semnificativ mai mari față de restul grupului — o constatare care subliniază că inegalitățile în sănătate persistă până la cele mai înaintate vârste.
Studiul a identificat și o categorie fascinantă de participanți: persoane care au rămas cognitiv intacte în ciuda prezenței unor factori de risc majori, inclusiv variante genetice asociate cu boala Alzheimer. Această rezistență aparentă la demență sugerează că există mecanisme de protecție cerebrală încă insuficient înțelese, care ar putea reprezenta o țintă valoroasă pentru cercetările viitoare.
Pentru clinicieni, mesajul practic este clar: vârsta înaintată singură nu protejează împotriva demenței, iar monitorizarea cognitivă nu trebuie abandonată la pacienții longevivi, mai ales la femei și la cei cu factori de risc genetici. Profilul de risc rămâne relevant și la 90 de ani, nu doar la 65–70.
Cercetătorii speră că studierea persoanelor rezistente la demență la vârste extreme va oferi indicii despre cum poate fi protejat creierul pe termen lung. Înțelegerea acestor mecanisme de rezistență ar putea deschide calea unor strategii preventive noi, adresate tocmai populației din ce în ce mai numeroase de vârstnici longevivi. Rezultatele evidențiază necesitatea unor abordări personalizate de prevenție, care să țină cont de profilul individual de risc, inclusiv de factorii genetici și demografici, chiar și la vârste la care, în mod tradițional, se consideră că evaluarea cognitivă nu mai este prioritară.
