Angiopatia amiloidă cerebrală (AAC) reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de hemoragie intracerebrală la vârstnici, dar rămâne adesea subdiagnosticată în practica curentă. Afecțiunea apare prin depunerea progresivă a proteinei beta-amiloid în peretele vaselor cerebrale mici și mijlocii, fragilizând vasele și predispunând la sângerări repetate sau la leucoencefalopatie.
Revizia publicată în New England Journal of Medicine sintetizează datele actuale privind epidemiologia, diagnosticul și managementul AAC. Criteriile diagnostice actualizate — bazate pe imagistică RMN cu secvențe sensibile la hemoragie (GRE, SWI) — permit identificarea microhemoragiilor lobare, a hemosiderozei superficiale și a zonelor de leucoaraioză caracteristice. Biopsia cerebrală rămâne standardul de aur histopatologic, dar este rar necesară în practică.
Pentru medicul practician, AAC ridică o dilemă terapeutică concretă: mulți dintre acești pacienți au și fibrilație atrială sau boală coronariană, situații în care anticoagularea este indicată, dar riscul de resângerare cerebrală este semnificativ crescut. Decizia de a anticoagula sau nu trebuie individualizată, luând în calcul sarcina hemoragică la RMN, localizarea leziunilor și comorbiditățile cardiovasculare.
O altă provocare emergentă vine din utilizarea tot mai largă a anticorpilor anti-amiloid (lecanemab, donanemab) în boala Alzheimer — aceste terapii pot agrava sau demasca AAC subclinică, generând complicații imagistice cunoscute sub acronimul ARIA. Înțelegerea AAC devine astfel esențială nu doar pentru neurologi, ci pentru orice medic implicat în îngrijirea pacientului vârstnic.
