Ecuațiile actuale de predicție a riscului cardiovascular ratează o parte semnificativă din evenimentele care apar la persoane clasificate inițial ca risc scăzut. Acest unghi mort a dus la situații bine cunoscute clinicienilor: pacientul „cu risc mic" care face infarct la câteva luni după o consultație de bilanț. Un articol de perspectivă semnat de Xun Tang și Pei Gao argumentează că este nevoie de o regândire profundă a modului în care estimăm riscul de-a lungul întregii traiectorii a bolii cardiovasculare.
Autorii identifică două direcții de evoluție simultane. Prima lărgește spectrul predictorilor: în locul sau pe lângă factorii clasici (vârstă, tensiune, colesterol, fumat), se explorează markeri moleculari din domeniul omicii — genomică, proteomică, metabolomică. A doua direcție extinde spectrul de rezultate urmărite: nu doar infarctul sau accidentul vascular cerebral, ci și ateroscleroza subclinică detectabilă precoce și insuficiența cardiacă apărută mai târziu în evoluție.
Din perspectivă practică, asta înseamnă că medicul de mâine ar putea lucra cu modele de risc mult mai personalizate, capabile să identifice vulnerabilitatea cardiovasculară cu ani înainte de apariția simptomelor. Screeningul ar putea viza nu doar markeri biochimici, ci și imagistică vasculară sau profiluri moleculare — un salt față de scorul Framingham sau SCORE2.
Rămân întrebări importante legate de implementare: cât costă, cine beneficiază cu adevărat și cum integrăm aceste date în consultația de zi cu zi fără să copleșim medicul și pacientul cu informații greu de interpretat. Perspectiva articolului este provocatoare și necesară, chiar dacă răspunsurile practice sunt încă în construcție.
