Cardiologul Vishal Khetpal ridică o problemă incomodă într-un editorial recent: cunoașterea noastră despre epidemiologia și genetica infarctului miocardic și a accidentului vascular cerebral a avansat spectaculos — dar capacitatea de a acționa concret pe baza acestor informații nu a ținut pasul. Cu alte cuvinte, știm tot mai bine cine are risc crescut, dar nu avem întotdeauna cu ce să intervenim dincolo de ce știam deja.
Medicina de precizie promite trasee individualizate de prevenție cardiovasculară, bazate pe scoruri poligenetice de risc, biomarkeri și date clinice detaliate. Problema semnalată de Khetpal este că instrumentele de stratificare a riscului au evoluat mai repede decât arsenalul terapeutic sau organizarea sistemelor de sănătate care ar trebui să gestioneze acești pacienți cu risc înalt identificat. Rezultatul este un decalaj frustrant între ce știm și ce putem face.
Pentru cardiologi și medicii de familie, tensiunea este reală: un pacient cu scor genetic de risc înalt pentru infarct, dar fără alți factori modificabili evidenți, ridică întrebări dificile despre ce prescriem, ce recomandăm și cum comunicăm riscul fără a genera anxietate inutilă. Medicina preventivă cardiovasculară se află într-un moment de redefinire a propriilor limite.
Editorialul nu oferă soluții, ci pune degetul pe o rană a momentului: revoluția datelor în cardiologie trebuie însoțită de o revoluție egală în intervenții, în educație medicală și în politici de sănătate. Altfel, riscăm să știm mult și să facem puțin.
