Un articol publicat în New England Journal of Medicine ridică o întrebare esențială pentru hematologii din întreaga lume: remisiunea fără tratament în leucemia mieloidă cronică, un obiectiv atins în centrele mari din țările dezvoltate, este fezabilă și în țările cu venituri mici și medii? Concluzia, cu nuanțele ei, este că da — dar cu condiții stricte și monitorizare riguroasă.
Remisiunea fără tratament, cunoscută sub acronimul TFR din engleza de specialitate, presupune oprirea inhibitorului de tirozin-kinază după ce pacientul atinge o remisiune moleculară profundă și susținută. În centrele cu acces la monitorizare moleculară frecventă, circa 40-60% dintre pacienții eligibili reușesc să mențină remisiunea la un an după oprirea tratamentului. Provocarea în țările cu resurse limitate este tocmai această monitorizare — testele PCR cantitative pentru BCR-ABL sunt costisitoare și nu sunt disponibile uniform.
Autorii subliniază că selecția atentă a pacienților, cu criterii stricte de eligibilitate, și un protocol clar de reinițiere a tratamentului la primul semn de recădere moleculară sunt esențiale pentru siguranța acestei abordări. Fără infrastructura de laborator adecvată, tentativa de TFR devine riscantă.
Pentru hematologii din România și din alte țări cu sisteme de sănătate în dezvoltare, articolul oferă un cadru practic de gândire: TFR nu este rezervată exclusiv centrelor academice occidentale, dar necesită planificare și resurse minime de monitorizare. Reducerea costurilor terapeutice pe termen lung și îmbunătățirea calității vieții pacienților sunt argumente puternice pentru a explora această opțiune acolo unde infrastructura o permite.
