Un creier uman crioprezervat de peste zece ani a fost examinat parțial de oameni de știință — pentru prima dată de la depozitare. Este vorba despre creierul lui L. Stephen Coles, un gerontolog care a ales crioprezervarea după moarte și care, în mod inedit, a lăsat instrucțiuni ca fostele sale colaboratoare să poată studia țesutul dacă apare oportunitatea.
Creierul se află depozitat la o facilitate din Arizona, la aproximativ minus 146 de grade Celsius — temperatura azotului lichid. Cercetătorii au ridicat cu grijă fragmente din țesut, le-au reîncălzit lent și le-au fotografiat și examinat la microscop. Scopul nu a fost resuscitarea — o imposibilitate cu tehnologia actuală — ci evaluarea stării de conservare a structurilor cerebrale după o perioadă atât de lungă la temperaturi ultrascăzute.
Pentru medicina mainstream, crioprezervarea umană rămâne un teritoriu științific și etic extrem de controversat. Nicio organizație medicală majoră nu o recunoaște ca procedură legitimă, iar critica principală este că procesul de congelare în sine produce leziuni celulare masive prin formarea cristalelor de gheață, chiar și cu agenți crioprotectori. Datele obținute din examinarea creierului lui Coles ar putea oferi informații despre calitatea conservării pe termen lung — date care lipsesc aproape complet din literatură.
Cazul deschide întrebări la intersecția dintre știință, etică și dorința umană de a învinge moartea. Ce înseamnă consimțământul informat în crioprezervare? Cine deține dreptul de a studia țesutul unei persoane decedate conservate? Sunt întrebări la care medicina și bioetica abia încep să caute răspunsuri.
