La începutul lunii mai, autoritățile sanitare din provincia Ituri a Republicii Democratice Congo au tras un semnal de alarmă îngrijorător: patru cadre medicale au decedat în interval de patru zile din cauza unei boli necunoscute. Echipele de intervenție rapidă au fost trimise la fața locului, iar testele efectuate la un centru de cercetare din Kinshasa au confirmat rapid vinovatul — virusul Bundibugyo, o tulpină din familia Ebolavirus, mai puțin frecventă, dar la fel de letală.
Virusul Bundibugyo a mai fost identificat în două focare anterioare — în Uganda în 2007 și în Congo în 2012 — cu o rată a mortalității de aproximativ 25-40%. Ceea ce îngrijorează epidemiologii de data aceasta este contextul: zona afectată din Ituri este greu accesibilă, cu infrastructură precară, iar suspiciunea de subraportare a cazurilor este ridicată. Primele zile de la declanșarea focarului au evidențiat deja eșecuri în trasarea contactelor, parțial din cauza neîncrederii comunităților locale față de autoritățile medicale.
Pentru clinicieni și specialiștii în boli infecțioase, acest focar reamintește că Ebola nu este o amenințare din trecut. Cadrele medicale rămân în continuare cel mai expus grup, mai ales în absența echipamentelor de protecție adecvate. Vaccinul rVSV-ZEBOV, eficient împotriva tulpinii Zaire, oferă protecție limitată față de Bundibugyo, ceea ce complică semnificativ strategia de vaccinare în teren.
Comunitatea internațională de sănătate publică urmărește cu atenție evoluția focarului. OMS și partenerii regionali au mobilizat resurse, însă experiența focarelor anterioare arată că răspunsul eficient depinde decisiv de viteza intervenției în primele două săptămâni. Rămâne de văzut dacă lecțiile din trecut au fost cu adevărat însușite.
