Diagnosticul de scleroză multiplă a devenit mai precis în ultimii ani, dar și mai complex. Noile criterii McDonald din 2024 aduc ajustări importante față de versiunile anterioare, iar un articol recent analizează atât progresele aduse, cât și provocările care rămân nerezolvate pentru clinicieni și cercetători.
Printre noutățile cheie se numără includerea biomarkerilor lichidului cefalorahidian — în special a benzilor oligoclonale și a lanțurilor ușoare kappa libere — cu un rol mai bine definit în algoritmul diagnostic. De asemenea, criteriile rafinate permit diagnosticarea mai timpurie la pacienții cu prima criză demielinizantă (sindrom clinic izolat), reducând perioada de incertitudine pentru pacient și medic deopotrivă. Modificările privind diseminarea în spațiu și timp au fost și ele actualizate pentru a reflecta mai bine datele din IRM și din practica clinică reală.
Cu toate acestea, autorii atrag atenția că rămân zone gri: diagnosticul diferențial față de alte afecțiuni demielinizante (NMOSD, MOG-AD) poate fi în continuare dificil, iar criteriile sunt validate preponderent pe populații europene, cu date limitate din Africa, Asia sau America Latină. Accesul inegal la IRM de înaltă rezoluție și la puncție lombară rămâne o problemă reală în multe sisteme de sănătate.
Pentru neurologul din România, mesajul concret este că aceste criterii pot accelera diagnosticul și, implicit, inițierea terapiei imunomodulatoare — lucru cu impact direct asupra prognosticului pe termen lung. Adoptarea lor în practică necesită însă familiarizare cu modificările aduse și actualizarea protocoalelor locale.
