Un studiu recent pune sub semnul întrebării una dintre cele mai vehiculate critici aduse screeningului mamografic: rata de supradiagnostic. Concluzia cercetătorilor este că aceasta a fost exagerată considerabil în ultimele decenii, probabil din cauza unor erori metodologice sistematice în analizele anterioare.
Echipa a reanalizat toate cele opt mari studii randomizate de screening mamar și a corectat o serie de factori neglijați anterior — durata variabilă a urmăririi, frecvența diferită a screeningului și, mai ales, continuarea mamografiilor după încheierea studiilor. Odată aplicate aceste corecții, rata reală de supradiagnostic scade sub 5%, față de estimările anterioare care ajungeau la 30% sau chiar mai mult.
Pentru practician, diferența este esențială. Mult timp, medicii au ezitat să recomande screening de rutină femeilor cu risc mediu, invocând tocmai pericolul de a detecta cancere care nu ar fi cauzat niciodată probleme clinice — cu tot ce implică asta: biopsii inutile, tratamente agresive, anxietate. Dacă supradiagnosticul este, de fapt, un fenomen rar, argumentul împotriva screeningului sistematic devine considerabil mai slab.
Autorii atrag atenția că o parte din estimările alarmiste din trecut nu comparau corect grupurile de screening cu cele de control, ignorând că femeile din grupul de control ajungeau ulterior să facă și ele mamografii. Reanalizele actuale sugerează că beneficiile screeningului mamar depășesc cu mult riscurile, iar ghidurile care recomandau prudenție excesivă ar putea necesita revizuire.
